Rolul reţelei EQAVET de dezvoltare şi îmbunătăţire a procesului de asigurare a calităţii din sistemele europene de EFP în contextul implementării Cadrului European de Referinţă pentru Asigurarea Calităţii se realizează prin…
Scopul cererii de propuneri de proiecte EACEA 36/2016 este acela de a oferi o subvenție pentru punctele de referință ale statelor membre UE, NRPs, sprijinind astfel punerea în aplicare…
Comisia Europeană a adoptat în ianuarie 2014, un raport referitor la punerea în aplicare a recomandărilor EQAVET în care se menționează, printre altele, că transparența între diferitele sisteme…
Cooperarea Europeană în educaţie şi formare este un motor cheie al reformei şi a creat, deja, noi modalităţi de colaborare între Statele Membre şi cu alţi factori interesaţi, prin intermediul procesului continuu de învăţare pe tot parcursul vieţii. Procesul Bologna în învăţământul superior, Programul de Lucru “Educaţie şi Formare
2010″ şi succesorul acestuia, Cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării („ET 2020″), precum şi importanţa mai mare acordată atât educaţiei timpurii cât şi educaţiei adulţilor, în acelaşi context al învăţării pe tot parcursul vieţii…
Biblioteca acestui site vă oferă documente, materiale şi instrumente legate de asigurarea calităţii în educaţie şi formare profesională şi, în general, privind anumite politici şi instrumente europene asociate.